Povestea asta este legată de un vecin dar o povestesc pentru că a apelat la serviciile mele de psiholog, cam peste gard … Vecinul, un om obsesiv compulsiv, mare constructor de case, nu pentru că asta era meseria lui ci pentru că asta era pasiunea lui. Și-a construit casele cu câte o nevastă, pe care o vedeam prin curte cărând cărămizi cu roaba sau tencuind fațada. A avut un plaț destul de mare pe care, cu banii unei neveste a construit prima casă, pe care a vândut-o și a construit următoarea casă și tot așa. În total trei case, trei neveste … una plecată în Canada, cu surle și trâmbițe, alta a murit de cancer și ultima se pare că a fost mai rezistentă. Casa în care locuia el, era între două case vândute iar noi aveam gardul cu el din sârmă. Ce făcea el toată ziua!? Își punea un scaun la aproximativ un metru de gard, pe care stătea și se uita la noi în curte, ca la cinema. Când ieșeam în curte, auzeam un salut:
– Bună ziua, vecină!
– Ceau! răspundeam eu, arâtându-i că mă grăbesc și nu am timp de vorbă …
– De câte ori il văd pe Mucky (cățelul meu de atunci) știu că apare și vecina! strigă el în timp ce eu trec în viteză pe alee.
Într-o zi de vară, mai exact o sâmbătă, scot hainele din mașina de spălat și mă duc în curte să le înșir pe sârmă. Speram să nu-l întâlnesc dar el, cuminte și atent, mă aștepta la gard.
– Bună dimineața, vecină!
– Ceau!
– Vecină, pe tine te așteptam. Am o problemă și m-am gândit să vorbesc cu tine că tu ești specialistă și sigur mă poți ajuta. Am vrut să vin la tine la cabinet dar nu am avut timp până acum ….
Evident că nu ai avut timp, că stai de planton și ne urmărești pe noi prin curte …
– Îmi pare rău dar eu nu lucrez la gard. Dacă ai nevoie de mine te aștept la cabinet.
– O să vin sigur. Dar poți să-mi dai acum un sfat?
Între timp eu m-am pus să întind rufele. Nu i-am răspuns dar el a continuat.
– Știi vecina, mie îmi amorțește capul dar numai partea de sus, asta … zice ca să-mi atragă atenția și mă uit la el în timp ce el făcea cu degetul un cerc în jurul calotei. Ce crezi că este asta!? Îmi este amorțit de dimineața până seara. Noaptea nu am nici o problemă. De ceva timp iau niste xanax prescris de psihiatru și mă gândesc că este de la ăla dar nu pot să renunț la el că nu mai dorm noaptea.
Eu mă uit la el și mă întreb ce naiba să fac. Chiar nu am nevoie să-mi vină la cabinet așa că mai bine rezolv problema la gard.
– Ai o oglindă? îl întreb continuând cu întinsul rufelor …
– Ce oglindă, mică, mare!?
– Suficientă cât să te vezi în ea.
– Am în casă …
– Păi du-te după ea până termin eu cu rufele astea.
Vine cu oglinda tocmai când terminam.
– Te rog să te uiți în oglindă și să-mi spui ce vezi.
– Mă văd pe mine, răspunde el uitându-se la mine.
– Nu te uita la mine, uită-te în oglindă, ridic eu tonul și el imediat întoarce capul spre oglindă.
– Ce vezi!?
– Mă văd pe mine.
– Te rog să te descrii ca și când nu te-aș cunoaște și nici nu te-aș vedea.
– Păi, începe el mirat, sunt bronzat că muncesc mult în soare, am ochii căprui, păr cărunt și barbă.
– Unde îți vezi tu părul cărunt?
– Păi nu-l văd că este sub șapcă dar știu că e cărunt.
– Te rog să faci cumva să se vadă părul.
Își dă șapca jos și se uită și mai mirat la mine.
– Ce se vede pe fruntea ta?
– Dunga de la șapcă.
– Când îți pui șapca pe cap, dimineața cumva … și seara o dai jos!?
– Da …
– No, asta-i cauza pentru care îți amorțește capul. Este șapca prea strânsă.
Din acel moment am devenit, așa cum era de așteptat și așa cum merit, cea mai inteligentă persoană în viață 🙂 Și asta doar pentru că pe unii îi cam strânge capul.
Nota: Anumite informații sunt modificate și prezentate narativ.
