Intră timid și ușor aplecat. Privește discret pe sub sprâncene și este confuz … nu știe pe ce canapea să se așeze. În cabinet am un colțar format din șase module pe care le-am separat și le-am așezat în jurul unei măsuțe de sticlă. Unii clienți consideră că astfel îi testez, că în funcție de locul în care se așează, eu pot să-mi dau seama de ceva. Păi normal că pot. Dacă soțul se pune pe un modul și soția pe alt modul, la distanță de soț cred că este evident, nu trebuie să fii psiholog să înțelegi că sunt pe poziții diferite. Dar el întreabă:
– Unde ar trebui să mă așez?
– Nu știu. Unde ar trebui să te așezi?
– Mă gândesc că nu vreți să vă invadez spațiul personal dacă stau prea aproape de dumneavoastră …
– Nu știu despre ce spațiu personal vorbești, îi spun, în timp ce mă așez pe locul meu obișnuit.
– În cazul ăsta o să mă pun în fața dumneavoastră,ca să mă puteți analiza mai ușor.
– Să te analizez?
– Bănuiesc că mă analizați în timp ce vorbim.
– Este ceva ce dorești să-mi spui în mod special?
– Cred că ar trebui să știți că eu mai merg la un psiholog și la un grup de psihoterapie …
– Mergi în prezent sau ai mers la un moment dat?
– Merg acum.
– Lucrezi cu același psiholog sau sunt două abordări diferite?
– Sunt psihologi diferiți și abordări diferite.
– Asta mă face să te întreb ce cauți aici, în cabinetul meu?
– Am venit să văd și alte abordări.
– De cât timp lucrezi cu acești psihologi?
– La psihoterapie individuală merg de doi ani și la cea de grup de un an.
– Și terapeuții știu unul de celălalt?
– Nu!
– Păi dece nu le-ai spus?
– Nu m-au întrebat?
– Ei ar trebui să te întrebe? Faptul că nu te întreabă înseamnă ceva pentru tine?
– Da … înseamnă că nu mă cunosc suficient de bine.
– Și cu mine dorești să fii sincer, să înțeleg?
– Dumneavoastră nu mă cunoașteți încă …
– Aș putea înțelege că într-un fel mă testezi tu pe mine? Începe să râdă …
– Într-un fel, da!
– Și cum ar trebui eu să fiu ca tu să te simți ok cu mine?
– În primul rând sinceră!
– La fel de sinceră cum ești tu cu psihoterapeuții la care mergi?
– Credeți că nu sunt sincer?
– Mă întreb doar cum măsori tu sinceritatea și în ce?
Începe să îmi povestească istoricul vieții, despre cum a fost înșelat și trădat de părinți, de frați de colegi și prieteni, ba chiar și de iubitele lui. Cum toată lumea l-a testat și el nu a fost suficient de bun pentru nici unul dintre ei, că i-au fost ascunse multe lucruri și că el acum nu mai poate să aibă încredere în nimeni. Cum el a ales să meargă la psihologi dar nu poate să aibă încredere deplină în nimeni tocmai pentru că ei sunt niște străini care nu îl cunosc și nici nu fac eforturi suficiente să-l cunoască.
– Ce crezi că ar fi bine să le împărtășești despre tine celor doi psihoterapeuți? Un psiholog nu este medium, el lucrează cu adevărul clientului, cu acel adevăr pe care clientul este dispus să-l împărtășească în acel moment. Care este adevărul tău în acest moment?
– Adevărul este că și omisiunea sau ascunderea adevărului este un fel de minciună, nu? Deci, practic eu îi mint și cumva joc pe două fronturi.Cred că ar trebui să le împărtășesc că fiecare îmi fac bine în felul lor. La terapia individuală simt că psihologul este preocupat doar de mine pe când în grup pot să fiu și un fel de observator, cum spunea domnul. Pot să-mi analizez problemele din exterior și să le văd altfel. Și acolo cunosc și alți oameni. Așa am să fac …
A plecat și nu l-am mai văzut de atunci. Consider că a fost cea mai interesantă ședință pe care am experimentat-o în activitatea mea … Să fiu în postura în care să clarific nevoia unui client de a se împărți între mai mulți psihoterapeuți.
Nota: Anumite informații sunt modificate și prezentate narativ.
