În anul I de facultate, un profesor ne-a pus să scoatem o foaie de hârtie și să scriem pe ea care este motivul pentru care ne-am înscris la Facultatea de Psihologie și ce vrem să facem după ce ne luăm licența. După ce am scris fiecare, a luat foile și ne-a spus că ni le va da în ultimul an de facultate și atunci vom vedea dacă motivația și obiectivul mai sunt aceleași ca la început. Evident că, nu am mai primit nici o foaie de hârtie înapoi la finalul facultății dar, mie mi-a rămas în minte acest exercițiu și îl folosesc în diverse alte abordări, în procesul psihoterapeutic.
Dintre toate ideile care îmi vin în timpul ședințelor, am rămas fidelă celei de a răspunde întrebării: ,,Cine sunt EU?” Dar, pentru că eu cer clienților un caiet de lucru pe care îl intitulăm ,,Caietul Psihologului”, răspunsul la această întrebare le este accesibil așa că, după un timp, vin ei și îmi spun că ceva s-a schimbat în abordarea lor față de acel EU pe care încep să-l contureze în Conștient, în timpul procesului psihoterapeutic.
Am auzit și am citit multă teorie și abordare mai mult sau mai puțin filozofică dar, în ultimii ani am început să agreez tot mai mult simplitatea și calea directă în relația cu clienții mei. Ei încep să scrie cine cred că sunt ei, unii sunt foarte scurți, alții foarte elaborați dar la final, după ce citesc cu voce tare ce au scris, îi văd stânjeniți și oarecum nemulțumiți. Ba unii chiar își pun întrebarea: ,,Chiar așa sunt eu, mi se pare că e prea puțin, prea incomplet!?” Nu prea înțeleg ce vreau de la ei, ce-i cu întrebarea asta!? Se încruntă, unii râd nervos, alții tac și se uită fix la mine … Este o întrebare simplă … dar pare că are nevoie de un răspuns complex.
Nu o să vă vând prea multe ponturi, nu de alta dar cine știe care îmi veți deveni clienți :). Vă fac doar trimitere la o poveste care mie îmi place foarte mult. Este o poveste terapeutică scrisa de Anthony de Mello, preot iezuit si psihoterapeut, intitulată: CINE SUNT EU
“O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer și s-a trezit în fața Scaunului Judecății de Apoi.
– Cine ești? a întrebat-o o Voce.
– Sunt soția primarului, a răspuns ea.
– Nu te-am întrebat a cui soție ești, ci cine ești tu.
– Sunt mama a patru copii.
– Nu te-am întrebat a cui mamă ești, ci cine ești tu.
– Sunt învățătoare.
– Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine ești tu.
Și dialogul a continuat în același fel. Orice ar fi răspuns femeia, cuvintele ei nu păreau să răspundă la întrebarea: „Cine ești tu?”
– Sunt crestină.
– Nu te-am întrebat care este religia ta, ci cine ești tu.
– Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi și le-a dat de pomană celor sărmani.
– Nu te-am întrebat ce ai făcut, ci cine ești tu.
În mod evident, ea nu a trecut de examen, căci a fost trimisă înapoi pe pământ. Când s-a trezit din comă, femeia s-a decis să afle cine este. Și astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.”
Monica Turic – psiholog
