Se prezinta la telefon si imi spune ca mi-a gasit numarul intr-o carte despre spioni si minciuni (este vorba despre cartea Spy the Lie) si are nevoie de serviciile mele pentru ca trece printr-o perioada groaznica.
Paseste pe usa o doamna mica de statura, complet imbracata in negru, eleganta in tinuta si atitudine dar in spatele acestei aparente, un suflet innegrit. Mi-a povestit pe scurt problema cu care se confrunta si am inteles imediat ca va fi cumplit de greu … o masca perfecta pentru o persoana cu statut social inalt, vaduva cu doi copii si probleme de orgoliu pana in China si inapoi. Am inceput sa lucram impreuna insa sapatul in adancuri se dovedeste a fi aproape imposibil. Dupa cateva sedinte mi se destainuie cu o experienta de viata ,,rusinoasa” si m-am gandit ca in sfarsit facem progrese … s-a dovedit a fi alarma falsa. Pana la ultima intalnire cand m-a sunat si mi-a spus ca ,,trebuie” neaparat sa vina la mine in acea zi pentru ca ea crede ca moare. S-a asezat pe canapea si a inceput sa planga si printre suspine sa imi prezinte ultima pățanie care o face sa se simtă distrusă… Apoi, cu o viteza uluitoare, se ridica, vine spre mine, cade in genunchi in fata mea, imi prinde picioarele ca intr-o menghina, isi pune capul pe genunchii mei si plangand in hohote, urla:
– Vă rog să mă ajutati, nu mai stiu ce sa fac, sunt disperata si numai d-voastra ma puteti ajuta!
Eu raman blocata. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la asa ceva desi, pot sa spun ca am experienta cu astfel de situatii … nu demult, o alta clienta a intrat in cabinet, s-a descaltat si s-a asezat in genunchi in fata mea cu palmele impreunate ca la rugaciune si mi-a spus ca simte sa imi multumeasca ca unui preot pentru ajutorul pe care il simte din partea mea.
Deci, in aceasta postura mi-am dat seama ca primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa incerc sa o ridic si intentionam sa-i spun ca ,,nu se cuvine sa faca asa ceva” … Nu se cuvine !!! Asta imi vine mie in cap !? Nu se cuvine cand ea era disperata si avea nevoie de ajutor!? Mi s-au blocat cuvintele in gat si am incercat sa o ridic. Am luat-o in brate si am inceput sa o mangai pe cap. Am simtit cum se elibereaza din inchisoarea mintii. Se oprise din plans si corpul era linistit. Am stat asa cateva secunde bune. Imi venea sa o leagan ca pe un copil si sa-i spun ca va fi bine. M-am rezumat la imbratisare pana s-a linistit. De acum cuvintele erau de prisos. A urmat o tacere. S-a asezat din nou pe canapea si mi-a spus cu vocea stinsa: ,,Cred ca imi lipseste foarte mult afectiunea.” Ii lipsesc foarte multe dar da, afectiunea este un prim pas.
Nadajduiesc ca o va cauta in relatii sanatoase …
Nota: Anumite informatii sunt modificate si prezentate narativ.
