Cu ceva timp în urmă, a venit în cabinetul meu un tânăr … aparent sigur pe sine, cu o privire jucăușă și un zâmbet ușor ironic în colțul gurii. Ca de obicei, povestea cu care vin clienții în cabinet este departe de a fi realitatea lor interioară. Am identificat la el o sensibilitate aparte, umbrită de o percepție despre Sine extrem de toxică. Era atât de puternic mecanismul de apărare încât, decizia de a-l sparge cu ,,barosul” mi-a luat ceva timp. A fost una dintre temele dezbătute în procesul terapeutic și cea despre care el a avut curajul să vorbească în acest articol … Un fel de test al acceptării și evoluției prin psihoterapie.
,,Am început terapia în toamna anului 2019. Îmi amintesc și acum prima conversație pe care am purtat-o cu Monica la telefon, eram emoționat că mă va întreba ceva foarte personal iar nu eram în stare să îi răspund. Da, eu chiar credeam că la primul apel cu un psihoterapeut se discută mult mai mult decât fixarea unei programări.
Trecuseră câteva săptămâni de la prima ședință iar mie încă îmi era rușine să îi spun că am probleme cu imaginea de sine. De fapt, menționasem dar îmi era greu să discut despre asta. Adevărul este că îmi era greu să discut despre orice deoarece aș fi fost nevoit să devin vulnerabil în fața unui străin până la urmă. La un moment dat în cadrul unei ședințe, Monica venise cu ideea să mergem în fața unei oglinzi din cabinetul ei și să îi spun tot ce nu-mi place legat de corpul meu. Zis și făcut. I-am spus și arătat de sus până jos ce-mi displace și de ce îmi displace cum arăt fizic. Răspunsul meu într-o proporție destul de mare era legat de cum mă percepe lumea (sau cel puțin așa credeam). După ce am terminat de explicat Monica a inițiat un joc de rol în care ea se lua de felul în care arăt și cum mă îmbrac iar eu trebuia să îmi iau apărarea. Bineînțeles, am început cu o atitudine nepăsătoare și am sfârșit în lacrimi. Faptul că ea exprima în cuvinte tot ce eu gândeam legat de fizicul meu ani la rând m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Acele cuvinte, voci, nu erau a celor din jur, erau ale mele. Însă nimeni nu le auzise până atunci. A fost traumatic deoarece una dintre cele mai oribile frici ale mele devenise realitate: Să mă confrunt cu o persoană care îmi va spune acele cuvinte. A fost o experiență groaznică atunci, îmi amintesc foarte bine că mi-a luat destul de mult să îmi revin din starea vulnerabilă cu care plecasem din cabinet. Și chiar dacă a durut, m-a ajutat foarte mult să-mi dau voie să lucrez în a-mi schimba percepția legată de mine. Însă acum, sunt foarte fericit că am ajuns să mă apreciez și că acele voci într-un final au devenit pozitive.”
Pseudonim: Paul
P.S. Textul este scris de persoana prezentată cu pseudonimul Paul și este prezentat integral, așa cum a fost scris. Este o mărturie solicitată în timpul procesului psihoterapeutic. Mulțumesc, Paul pentru curajul de a te privi în oglinda vieții și de a te aprecia pentru curaj și perseverență. Succes pe drumul tău.
