Sunt o simplă fată de 21 de ani, lucrez ca analist în relații cu clienții pentru o companie, sunt la Facultatea de Economie și Afaceri (FEAA) și restul timpului îmi place să mi-l ocup pictând, citind sau făcând sport. Totodată, de când mă știu m-a atras scrisul așa că, am caiete pline cu jurnale și notițe de tot felul. Am avut un blog la vârsta de 15 ani, la care am uitat parola și, pentru că de atunci am schimbat vreo 3 adrese de e-mail, acum nu-l mai văd funcționabil. M-a încântat mult când Moni mi-a propus să am propria rubrică pe blogul ei și sunt fericita să pot împărtăși cu voi, cu fiecare în parte, câte puțin din viziunile mele personale. Sper să vă placă și vă rog, nu ezitați să-mi transmiteți orice fel de păreri, sugestii sau sfaturi.
Mi s-a propus tema iubirii de sine. Un subiect interesant, important și intrigant. Știți citatul acela, care zice că ,,în lumea asta este un act de rebeliune să te iubești pe tine”!? Cam așa văd și eu lucrurile. De mici suntem învățați prin exemple, prin comparații și ajungem, involuntar, să ne dorim să devenim mai buni. Mai buni decât cine!? Cum ne putem auto-realiza, fără a dovedi societății de ce suntem în stare?
Mulți oameni consideră natural și firesc să-și alimenteze stima și încrederea de sine cu validări primite din exterior. Până la urmă, asta facem cu toții. Însă, cât frumos putem recunoaște în viață, când noi ne simțim incompetenți și invizibili!? Nimeni nu ne spune cât de esențială e relația cu noi înșine. Expresivitatea noastră e acolo să ne ghideze, iar activitățile creative sunt darul pe care ni-l putem face singuri. Pasiunile și talentele noastre sunt responsabilități menite să ne crească și să ne împlinească.
Eu văd iubirea de sine ca pe o potențială, imensă putere. Mă uit în jur și văd cum nevoia primară și inocentă de atenție și de recunoaștere este cea care-i îndrumă pe oameni prin viață. Fără să știm, de multe ori, noi clădim pe neajunsuri, ne lăsăm motivați de frustrări. Cum avem să aflăm fericirea când, tot ce ne face plăcere e să umplem găleți cu aprecieri goale și să reparăm relații cu forța!? Când știm să căutăm validări în jur, mult mai bine decât știm să căutăm întrebări în interior?
Cateodată cred că totul este irelevant și trecător, apoi mă trezesc întrebându-mă câți oameni își recunosc setea de credință și profunzime. Eu apreciez foarte mult partea subversivă a minții, îmi respect ideile, precum și îndoielile și nu mă tem să fiu confuză.
În final, vreau să scriu că nu știu ce este iubirea de sine dar, simt că nu este o destinație finită ci, mai degrabă, un drum instabil, palpitant și care nu se mai termină. Un drum pe care îl avem de parcurs în mod individual și personal.
