– Alo, bună ziua!
– Bună ziua.
– Sunt mămica lui Bogdan. Am fost ieri la dumneavoastră … știți, băiețelul de 4 ani…
– Da, știu despre cine este vorba pentru că v-am memorat numărul de telefon. Spuneți, cu ce vă pot fi de folos?
– Știți …. (pauză lungă, cu suspine și tras nasul) …. știți … ieri am plecat de la dumneavoastră și sunt foarte neliniștită …
Eu, dau ,,play” pe filmul din ziua anterioară, în timp ce așteptam să suspine și să-și tragă nasul. Băiețelul ei este bestial. L-a adus la mine pentru că ceva nu este în regulă cu el și nu mai vrea să meargă la grădiniță. Pun eu întrebările clarificatoare și înțeleg imediat cine este ,,vinovatul” de comportamentul băiețelului. Îi cer mamei să mă lase cu Bogdan vreo jumătate de oră ca să mă clarific. Se asigură că am numărul ei de telefon ,,în caz că se întâmplă ceva” și pleacă uitându-se în urmă după copil, să se asigure că este bine, că nu plânge după ea. Evident că, după câteva priviri triste copilul care era foarte atent la mamă, începe să se strâmbe și să schițeze o tentativă de plâns dar, rup ,,scenariul dramatic” și intru cu el în sala de activități de grup. Fascinat de copacul pictat pe peretele meu, Bogdan uită rapid de mamă și începem să dezbatem ce fel de animăluțe sunt în copac și cum fac fiecare. Apoi vorbim despre dragonii din cartea de pe masă și aflu că este fascinat de ei, că știe de câte tipuri sunt dragonii și îi recunoaște imediat în imaginile din carte. Apoi, ne așezăm la masă și începem să colorăm, să facem cercuri, pătrățele și altele, intr-o armonie perfectă. Copilul liniștit, jucăuș, ușor nearăbdător și neatent dar, nimic problematic. Vine mama, îi spun ce am constatat, că este vorba despre ea și atitudinea ei față de copil, că poate fi îmbunătățit timpul alocat copilului, care (am observat) că nu știe să țină creionul în mână, că are nevoie de activități pe care să le desfășoare împreună și că nesiguranța ei este simțită și valorificată de către Bogdan prin acele acte de șantaj emoțional gen, trântit pe jos la grădiniță, plânsul fără lacrimi când vrea ceva, țipatul în public, etc. Îi spun informația obișnuită, că ea are nevoie de consiliere. Pleacă spunând că mă caută după sărbători.
– Ce vă face să fiți neliniștită?
– Am plecat cu impresia că este ceva grav cu băiatul meu …
– Eu nu îmi amintesc să vă fi spus așa ceva, din contră … era vorba despre dumneavoastră și atitudinea pe care o aveți față de el și pe care el o speculează.
– Da, eu am înțeles ce mi-ați spus dar cred că ați vrut să fiți doar drăguță și că în spatele cuvintelor este de fapt vorba despre ceva grav.
Pauză … în capul meu ceață. Mă enervez. Nu-mi place să am discuții lungi la telefon și cu atât mai puțin să fac consiliere. Încerc să-mi dreg vocea ca să nu se simtă iritarea (foarte rar îmi iese, dar asta e).
– Doamnă dragă (nașpa … cînd folosesc formula asta nu e de bine!), hai să ne înțelegem. Nu am nici un motiv să vă vorbesc în fabule. Ați venit la mine să vă clarificați unde este problema și nu obișnuiesc să-mi prostesc clienții. Ce v-am spus este exact cum v-am spus și nu am vrut să fiu deloc drăguță sau să vă dau de înțeles altceva. Copilul are achiziții conforme vârstei, v-am spus minusurile, că dumneavoastră aveți nevoie de consiliere și atât.
– Păi … dacă Bogdan este ok dece am eu nevoie de consiliere?
A doua pauză … nu e bine … Trag aer în piept și spun:
– Îmi pare rău că nu ați înțeles. V-am explicat foarte clar și v-am întrebat dacă înțelegeți. Mi-ați spus că da, ați înțeles că sunteți sensibilă și vă este frică de faptul că Bogdan poate păți ceva, că această sensibilitate vine din perioada sarcinii când era căt pe ce să-l pierdeți și ați rămas cu această frică … v-am spus că această frică își are rădăcinile în altă parte și că pentru asta aveți nevoie de consiliere/psihoterapie … Că din frica asta se nasc anumite atitudini față de copil care sunt nesănătoase în timp. Deci era vorba despre dumneavoastră și doar despre dumneavoastră.
A mai vociferat ceva dar nu-mi amintesc ce. Am înțels că nu este pregătită să accepte că are o problemă … de la soț am aflat că eu doar i-am confirmat și că venise la mine ca să-i spun că nu are nici o problemă. Păi ce să-i facem!? La psiholog nu auzi ce vrei să ți se spună ci ți se spune ce nu vrei să auzi …
Notă: Unele informații au fost modificate și prezentate narativ.
