Vreau să vă împărtășesc o poveste, povestită de un psiholog care lucrează, de ani buni, cu clienți cu diferite patologii. În munca mea de până acum nu am avut nici un caz de deces prin suicid, nu mi-a fost teamă să lucrez cu astfel de cazuri, mi-am asumat această muncă. Pentru mine, cel mai dificil este să lucrez cu clienții cu anxietate generalizată însoțită de ideație paranoidă, nevroza obsesiv compulsivă și diferite fobii (socială în special). Munca mea cu acești clienți este extrem de solicitantă. Trebuie tot timpul să fii atent ce spui și cum formulezi informația pentru că ei dau interpretări la care nu te gândești, sunt în permanență suspicioși și este foarte dificil să creezi o alianță terapeutică asta însemnând să le câștigi încrederea. Sunt clienții care au un prieten preferat: ,,Google”. Unii dintre ei știu mai bine decât mine ce medicamente prescriu psihiatrii pentru tulburările lor, care sunt tehnicile cognitiv comportamentale care funcționează în cazul lor, tot ce ar trebui să facă dar … nasol, pentru că ei au încercat și … nu pot! Ba au mai fost și pe la 3-5 psihologi înaintea ta și nimeni nu i-a ajutat. De aici pornim. Și fiecare ședință este un mic ,,pas pentru omenire” pe care te bucuri că ai reușit să-l faci împreună cu clientul tău. Și când lucrurile funcționează din ce în ce mai bine, apare pandemia. Și toată munca ta din ultimele luni se duce naibii. Da, chiar așa. Am avut un client pe care l-am convins să iasă din casă și mi-a spus că el nu mai vine în terapie pentru că uite, el a știut că ,,cel mai sigur este să stea în casă” Cu altul am făcut progrese: 1km deplasare pe stradă (singur) și urcatul și coborâtul treptelor pe 4 etaje, de trei ori/zi. L-am pierdut și pe el. Să nu mai zic de clienții cu fobii de boală, microbi și alte lighioane … Dar cel mai grav va fi cu ideația suicidară și tentativele de suicid. Am cunoștințe care și-au pierdut locurile de muncă și sunt în depresie, alții care se așteaptă să rămână fără venit … oameni cu credite la bănci și salarii tăiate. Clienți care au muncit cu ei și au ieșit de pe medicație antidepresivă, ca acum să reia medicația. La toți acești oameni se gândește cineva!? Își pune cineva întrebarea ce vom face cu ,,pandemia de depresie și suicid” care se întrevede la orizont!?
Eu sunt psiholog. Lucrez cu clientul în cabinet. Acum lucrez cu clientul pe Skype. După o zi de muncă, am ochii injectați, mă ustură și îmi lăcrimează. Îmi este greu ,,să simt” clientul din spatele monitorului. Nu pot să intru în profunzime pentru că nu pot controla situația lucrând online. Așa că, mă limitez la abordări mai ,,soft”. Este un efort colosal. Am nevoie să simt munca mea, să o simt la nivel energetic, să o simt la nivel psiho-somatic. Clienții mei știu despre ce vorbesc. Toată acestă perioadă este predispozantă pentru tulburările psiho-somatice. Contactele sociale, imunizarea prin expunere la lumină/soare, plimbările în aer liber, sportul sunt condiții cu care încep abordarea terapeutică a clienților depresivi. Acum nu mă pot folosi de ele. Mă simt legată de neuroni (că de mâini nu este corect). În mare, cam despre asta este vorba. Îmi pare rău că nu pot să fiu ,,optimistă”, deși de fel sunt o fire optimistă. Ignorarea realității însă, nu mă caracterizează.
